Sînt doar cîteva din întrebarile a caror raspuns se afla dincolo de capacitatea cuvintelor de a-l exprima. Multe sînt lucrurile pe care încercam a le întelege si mai multe sînt acelea care, desi întelese, scapa unei definitii, cele care nu se lasa cuprinse de bariele limbajului.
Si totusi ce este sufletul? Cu totii stim ca el este o realitate imateriala care ne da viata si care ne tine în viata. Este, în definitiv, farîma de divinitate care ne permite sa accedem la un nivel superior de întelegere si de traire. Sufletul este nemuritor, asa cum si omul este. Desigur, la baza acestei afirmatii se afla convingerea ferma ca nimic în lume nu e impus omului, ca, într-un fel sau altul, el se poate sustrage responsabilitatilor sale si ca el este ceea ce este prin libertatea nemarginita pe care o are. Poti alege sa traiesti sau poti alege sa porti în tine un suflet mort, imun la bucuriile si tristetile vietii, ale lumii în general. Sufletul este cel care-ti permite deschiderea spre întrega umanitate, spre viata, si-ti ofera speranta nemuririi. Caci ce pret ar avea viata fara infinitul ei?? Sa învatam sa iubim lumea, sa preferam iubirea în locul urii, sa învatam sa vedem minunile lumii, minuni ale creatiei lui Dumnezeu! Sa învatam sa ne pastram un suflet viu caci sufletul e puntea de legatura dintre Dumnezeu si om si doar aceasta legatura neîncetata da sens vietii si o directioneaza pe drumul mîntuirii.
E inutil sa descriem o arta de a trai caci noi, oamenii, sîntem atît de diferiti ca structura si orientari, încît ceea ce pentru unii e sfînt, pentru altii e profan. Dar sînt lucruri care ar trebui sa-i uneasca pe oameni, dincolo de cele care îi deosebesc. În viata orice om poate ajunge sa cunoasca, la un moment dat al existentei sale, cele mai înalte culmi sau, dimpotriva, cele mai adînci abisuri. Dar un lucru fundamental este ca în toate aceste încercari omul sa-si pastreze sufletul curat si sa se arate vrednic de cuvintele Sfîntului Vasile cel Mare care spunea ca "Omul are, odata ce Duhul s-a salasluit în el, vrednicie de prooroc, de apostol, de înger, desi e pamînt si cenusa." Ce este sufletul altceva decît fereastra prin care viata transcende timpul? Trebuie sa avem mereu grija ca aceasta fereastra sa fie curata pentru ca prin ea sa se vada flacara ce arde în fiecare din noi iar lumina ei sa se reflecte în puterea de a lupta pentru un ideal si de a înfrunta cu seninatate înfrîngerile soartei, în puterea de a lupta cu tentatiile si neajunsurile unei lumi în care multe au devenit abstractii în spatele carora omul îsi manifesta setea de dominatie si spiritul pragmatic. Dar un suflet senin îndura orice si imperfectiunile acestei lumi nu vor reusi sa-si puna amprenta asupra lui.
Nimic nu e mai presus decît sa vezi ca un suflet mare se deschide în fata ta, ca tu însuti poti sa-ti deschizi sufletul în fata altora! Demnitatea omului nu consta în cunostintele acumulate în numarul de carti citite, în numarul de ore petrecute învatînd ceea ce au gîndit altii, ci în capacitatea de a vedea în prezenta altora un motiv de bucurie, în capacitatea de a ajuta dezinteresat si netinînd cont de circumstante pe cei care au nevoie de ajutor, în convingerea ca în om gasesti mai multe lucruri de pretuit decît de dispretuit. Desigur, multe lucruri în viata le poti învata din carti , din experientele altora, dar propria ta viata n-o poti trai prin altii. Sa traiesti autentic, plenar, sa înveti sa traiesti fiecare clipa astfel încît amintirea ei sa nu te faca sa rosesti!
Si daca nu putem spune ce este sufletul, formulînd o definitie universal valabila si unanim acceptata, putem spune, avînd certitudinea ca nu ne înselam, ca un suflet curat e pretul nemuririi. Perfectiunea nu-si va gasi loc în lumea aceasta dar putem accede spre ea. Sa-i pretuim pe cei din jur, sa vedem în ei o posibila icoana a dumnezeirii si sa fim convinsi de faptul ca "sufletele nu prin arme sînt învinse, ci prin iubire si generozitate"!
No comments:
Post a Comment