Ce este:Omul? Viata? Fericirea? Sufletul?

Sînt doar cîteva din întrebarile a caror raspuns se afla dincolo de capacitatea cuvintelor de a-l exprima. Multe sînt lucrurile pe care încercam a le întelege si mai multe sînt acelea care, desi întelese, scapa unei definitii, cele care nu se lasa cuprinse de bariele limbajului.
Si totusi ce este sufletul? Cu totii stim ca el este o realitate imateriala care ne da viata si care ne tine în viata. Este, în definitiv, farîma de divinitate care ne permite sa accedem la un nivel superior de întelegere si de traire. Sufletul este nemuritor, asa cum si omul este. Desigur, la baza acestei afirmatii se afla convingerea ferma ca nimic în lume nu e impus omului, ca, într-un fel sau altul, el se poate sustrage responsabilitatilor sale si ca el este ceea ce este prin libertatea nemarginita pe care o are. Poti alege sa traiesti sau poti alege sa porti în tine un suflet mort, imun la bucuriile si tristetile vietii, ale lumii în general. Sufletul este cel care-ti permite deschiderea spre întrega umanitate, spre viata, si-ti ofera speranta nemuririi. Caci ce pret ar avea viata fara infinitul ei?? Sa învatam sa iubim lumea, sa preferam iubirea în locul urii, sa învatam sa vedem minunile lumii, minuni ale creatiei lui Dumnezeu! Sa învatam sa ne pastram un suflet viu caci sufletul e puntea de legatura dintre Dumnezeu si om si doar aceasta legatura neîncetata da sens vietii si o directioneaza pe drumul mîntuirii.
E inutil sa descriem o arta de a trai caci noi, oamenii, sîntem atît de diferiti ca structura si orientari, încît ceea ce pentru unii e sfînt, pentru altii e profan. Dar sînt lucruri care ar trebui sa-i uneasca pe oameni, dincolo de cele care îi deosebesc. În viata orice om poate ajunge sa cunoasca, la un moment dat al existentei sale, cele mai înalte culmi sau, dimpotriva, cele mai adînci abisuri. Dar un lucru fundamental este ca în toate aceste încercari omul sa-si pastreze sufletul curat si sa se arate vrednic de cuvintele Sfîntului Vasile cel Mare care spunea ca "Omul are, odata ce Duhul s-a salasluit în el, vrednicie de prooroc, de apostol, de înger, desi e pamînt si cenusa." Ce este sufletul altceva decît fereastra prin care viata transcende timpul? Trebuie sa avem mereu grija ca aceasta fereastra sa fie curata pentru ca prin ea sa se vada flacara ce arde în fiecare din noi iar lumina ei sa se reflecte în puterea de a lupta pentru un ideal si de a înfrunta cu seninatate înfrîngerile soartei, în puterea de a lupta cu tentatiile si neajunsurile unei lumi în care multe au devenit abstractii în spatele carora omul îsi manifesta setea de dominatie si spiritul pragmatic. Dar un suflet senin îndura orice si imperfectiunile acestei lumi nu vor reusi sa-si puna amprenta asupra lui.
Nimic nu e mai presus decît sa vezi ca un suflet mare se deschide în fata ta, ca tu însuti poti sa-ti deschizi sufletul în fata altora! Demnitatea omului nu consta în cunostintele acumulate în numarul de carti citite, în numarul de ore petrecute învatînd ceea ce au gîndit altii, ci în capacitatea de a vedea în prezenta altora un motiv de bucurie, în capacitatea de a ajuta dezinteresat si netinînd cont de circumstante pe cei care au nevoie de ajutor, în convingerea ca în om gasesti mai multe lucruri de pretuit decît de dispretuit. Desigur, multe lucruri în viata le poti învata din carti , din experientele altora, dar propria ta viata n-o poti trai prin altii. Sa traiesti autentic, plenar, sa înveti sa traiesti fiecare clipa astfel încît amintirea ei sa nu te faca sa rosesti!
Si daca nu putem spune ce este sufletul, formulînd o definitie universal valabila si unanim acceptata, putem spune, avînd certitudinea ca nu ne înselam, ca un suflet curat e pretul nemuririi. Perfectiunea nu-si va gasi loc în lumea aceasta dar putem accede spre ea. Sa-i pretuim pe cei din jur, sa vedem în ei o posibila icoana a dumnezeirii si sa fim convinsi de faptul ca "sufletele nu prin arme sînt învinse, ci prin iubire si generozitate"!

The 20 Best Views in the World

Fortunately for us, a great view can happen at any place and at any moment: a sunset over an empty field, the morning sun on a crowded street. There are some classic views, however, that are certainly worth a trip.

1. The Grand Canyon from the South Rim
People come from all over the world to take in this vista, which at sunset resembles an impressionistic painting brought to life. Hopi Point, on the West Rim Drive, extends far out into the canyon and is an excellent vantage point among many. Try to visit during the shoulder seasons of April-May and September-October, when the weather is milder and the park is less crowded.

2. Hong Kong Island from Kowloon
Hong Kong Island is clustered with dizzying neon-lit skyscrapers, and the view from the Kowloon Peninsula across Victoria Harbour is straight out of a science-fiction film. This dense urban scene is especially impressive every evening at 8, when it promptly erupts into a laser light show!

3. Phang Nga Bay, Thailand
This remarkable bay between the island of Phuket and the Thai mainland is dotted with hundreds of tall limestone formations that rise hundreds of feet from the sea. Ten thousand years ago, you could walk among these towers; now only their tops are visible, like the skyline of a sunken city.

4. Manhattan from the top of Rockefeller Plaza
The Empire State Building has some very serious competition when it comes to sweeping views of Manhattan. I now prefer the relatively new “Top of the Rock” Observation Deck in Rockefeller Center, mostly for its incredible panorama of Central Park to the north. Look hard and you can spot Yankee Stadium in the Bronx.

5. Istanbul skyline from the Bosphorus strait, Turkey
The Bosphorus strait, which runs squarely through the middle of Istanbul, famously divides Europe and Asia. Both sides of the city slope down to the water like an urban valley. The view from Galata Bridge includes several of the city’s incredible mosques, whose graceful domes and towering minarets are the stuff of fairytales.

6. The Ngorongoro Crater from North Ngorongoro Crater Lodge, Tanzania
The Ngorongoro Crater is one of the world’s largest calderas, which are formed when volcanoes explode and collapse upon themselves. The result is an elevated plateau perfectly ringed with tall mountains. From this hotel, the caldera spreads out below like a vast natural basin, and to know that it’s teeming with elephants, lions and wildebeest is especially exciting.

7. St. Paul’s from Waterloo Bridge, London
Waterloo Bridge, which has been around in various guises since the early 19th century and has inspired all manner of songs and poems, is cannily situated on a bend of the Thames that affords one of the best views in London. Looking east toward the city, St. Paul’s Cathedral (the dome of which recalls the U.S. Capitol) sits like a graceful dowager queen in the midst of cranes and skyscrapers.

8. The Golden Gate Bridge from the Marin Headlands
Walking across the Golden Gate Bridge is vastly overrated; it’s incredibly windy, and rushing traffic is just steps away. You’re much better off heading up to the Marin Headlands (particularly Hawk Hill) and taking in the view from a calm park bench, with the Bay, the bridge, the city and the blue Pacific spread out far below.

9. Machu Picchu, Peru
Perched on a mountain ridge high above the Urumba Valley in central Peru, this remarkable Incan city is surrounded on three sides by steep valleys, giving visitors the distinct impression that they’re hovering in air. The fact that the ruins are frequently draped in a light cloud layer only adds to the thrilling vertigo of the place.

10. The Yucatan Peninsula from the top of Chichen Itza, Mexico
It’s 365 steps to the top of El Castillo, the main temple of this sprawling Mayan city, but the view from the top is well worth it. The soft green expanse of Yucatan jungle stretching out in every direction is truly mesmerizing. And with a good pair of binoculars, you can spot distant ruins rising up from the canopy.

11. Florence from the loggia of Villa San Michele, Italy
The town of Fiesole, perched on a hillside northeast of Florence, was where wealthy Florentines chose to escape the heat and humidity of the Arno River Valley in the gardens of their lavish villas. The Villa San Michele was constructed in the 15th century and is now a famous hotel. A loggia (open-sided gallery) runs along one side of the building, from which you can look out across the entire city of Florence, an expanse of terra-cotta roofs dominated by the great dome of its 14th-century cathedral. The view, which has changed little in 500 years, offers a kind of time travel back to the world of the High Renaissance.

12. Paris from the Pont des Arts, France
A pedestrian bridge across the Seine, the Pont des Arts is at the epicenter of Paris. On the right bank is the Cour Carrée of the Louvre; on the left, the Institut de France; directly upstream is the façade of Notre Dame Cathedral. Standing on the bridge, the great art historian Kenneth Clark famously remarked: “What is civilization? I do not know. … But I think I can recognize it when I see it: and I am looking at it now."

13. The medina of Fes from the Palais Jamai, Morocco
The ancient walled city of Fes is dramatically sited in a bowl of hills. From the Palais Jamai (now a hotel) you gaze down on the white and beige roofs of the medieval medina, a vast warren of alleys and courtyards in which it is all too easy to become hopelessly lost. At is center are the green-tiled roofs of the University of Al-Karaouine, founded in 859 and the oldest university in the world.

14. Annapurna from Sarankot, Nepal
The Himalayas are unlike any other mountains on earth: They are simply much bigger and grander. Arguments rage about which is the most unforgettable view: The Kangshung Face of Everest in Tibet; K2 from the snout of the Baltoro Glacier; Kanchenjunga across the tea terraces of Darjeeling. The list is endless. The first time I saw the Himalayas in all their incomparable splendor was from the village of Sarankot, 5,000 feet up in the foothills of Nepal. It is a famous panoramic view of immense peaks, dominated by the 26,000-foot Annapurna massif. And to this day, it remains my most indelible memory.

15. Sydney Harbour from Taronga Zoo, Australia
Which is the most spectacular harbor in the world: Rio, Hong Kong or Sydney? It’s hard to say, but on a sunny day, the view from Taronga Zoo across a yacht-strewn expanse of blue water to the Opera House, the Harbour Bridge and the towers of downtown Sydney certainly takes the cake.

16. The Potala Palace from across the Lhasa River, Tibet
Throughout the 19th century, Lhasa was the most mysterious city in the world, a magnet for intrepid European travelers. Today, it is a Chinese regional capital, increasingly swamped by shoddy and depressing concrete buildings. At its heart, however, the magnificent Potala Palace, the winter residence of Tibet’s Dalai Lamas, is still as extraordinary as ever. Its 13 stories are terraced 400 feet up the side of Marpo Ri (“Red Hill”), contain more than 1,000 rooms and have walls 16 feet thick. There are few more remarkable and impressive structures on earth.

17. The Parthenon from Mount Lycabettus, Athens, Greece
Athens is not a particularly beautiful city, but every time you turn a corner and catch a glimpse of the Parthenon, high on the Acropolis, your spirits are instantly lifted. The most stirring view is not from down in the city itself, however, but from the top of 900-foot Mount Lycabettus, one of the isolated limestone peaks that rise from the Plain of Attica. It is possible to walk to the summit through pine trees from Kolonaki, Athens’ chicest residential district.

18. The Lemaire Channel, Antarctica
Nicknamed “Kodak Gap,” the Lemaire Channel extends for seven miles between the Antarctic Peninsula and Booth Island. Snowcapped 3,000-foot peaks rise almost vertically from a sea littered with ice floes. For some reason, the water usually has a mirror-like surface, and the reflections, especially in December and January at the time of the midnight sun, are almost psychedelic.

19. The City Palace from the Lake Palace, Udaipur, India
The Lake Palace, apparently afloat in the middle of Lake Pichola, is an image familiar from innumerable photography books and India Tourist Board posters. But the view the other way, from the Lake Palace to the city of Udaipur, is equally, if not more, extraordinary. The colossal City Palace, a mass of golden stone rising from the sapphire waters of the lake, was a scene beloved by 18th- and 19th-century European watercolorists.

20. The temples of Bagan, Myanmar
Dotted across a plain beside the Irrawaddy River in central Myanmar, the ruins of Bagan cover 16 square miles. Dozens of immense stupas and temples rise from the red, dusty soil, all that remains of a major city sacked by the Mongol Kublai Khan. The scene at sunrise is unforgettably romantic.

"Unde ni sunt visatorii" de Alexandru Vlahuta

Nu ştiu, e melancolia secolului care moare, Umbra care ne îneacă la un asfinţit de soare, Sau decepţia, durerea luptelor de mai-nainte, Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte, Răspândindu-se-n viaţă, ca o tristă moştenire, Umple sufletele noastre de-ntuneric şi mâhnire, Şi împrăştie în lume o misterioasă jale, Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale;

Căci mă-ntreb, ce sunt aceste vaiete nemângâiate, Ce-i acest popor de spectri cu priviri întunecate, Chipuri palide de tineri osteniţi pe nemuncite, Trişti poeţi ce plâng şi cântă suferinţi închipuite, Inimi laşe, abătute, făr-a fi luptat vrodată, Şi străine de-o simţire mai înaltă, mai curată! Ce sunt braţele acestea slabe şi tremurătoare? Ce-s aceşti copii de ceară fructe istovite-n floare?...

Şi în bocetul atâtor suflete descurajate, Când, bolnavi, suspină barzii pe-a lor lire discordate, Blestemând deşertul lumii ş-al vieţii, în neştire, Când îşi scaldă toţi în lăcrimi visul lor de nemurire, Tu, artist, stăpânitorul unei limbi aşa divine, Ce-ai putea să ne descoperi, ca un făcător de bine, Orizonturi largi ş-atâtea frumuseţi necunoscute, Te mai simţi atras s-aluneci pe aceleaşi căi bătute, Să-ţi adormi şi tu talentul cu-al dezgustului narcotic, Ca în propria ta ţară să te-arăţi străin, exotic?... Cum, când eşti aşa de tânăr, e o glorie a spune C-ai îmbătrânit şi sila de viaţă te răpune, Că nimic pe lumea asta să te mişte nu mai poate, Că te-ai zbuciumat zadarnic şi te-ai săturat de toate?

Ştii tu încă ce-i viaţa? Ai avut tu când pătrunde, Nu problemele ei vaste, încâlcite şi profunde, Dar un tremurat de suflet, licărirea ta de-o clipă, Când atâtea-ţi schimbă vremea c-o bătaie de aripă, În vertiginosul haos de privelişti, ce te-nşală, Sub imensa şi eterna armonie generală?...

Eşti de-abia în pragul lumii. Ţi-i aşa de sprinten gândul. Câte n-ar şti el să prindă în viaţă aruncându-l! Câte frumuseţi ascunse vi s-arată numai vouă, Fericiţi poeţi: natura, lumea pururea e nouă! Pe sub ochii tăi tablouri lunecă strălucitoare, Glasuri, şi colori, şi forme tu le laşi să se strecoare, Legănând a tale gânduri adormite, ca pe-o apă, Când atâtea adevăruri nerostite încă-ţi scapă! Ştiu. Am fost şi eu ca tine amăgit să cred că-n artă Pot să trec la nemurire cu revolta mea deşartă; Şi cu lacrimi stoarse-n silă nu mi-aş mai aduce-aminte Am bocit şi eu... nimicuri, ce-mi păreau pe-atuncea sfinte!...

Dar când m-am uitat în juru-mi ş-am văzut că e o boală, Şi că toţi începătorii, de abia scăpaţi din şcoală, Ofiliţi în floarea vârstei de-un dezgust molipsitor, Îşi zădărnicesc puterea, focul tinereţii lor, Ca să legene-n silabe, pe tiparele găsite, Desperări de porunceală şi dureri închipuite, Când am înţeles c-aceasta e o modă care soarbe Seva tinereţii noastre, am zis gândurilor oarbe, Ce-şi roteau peste morminte zborul lor de lilieci, Să s-abată lăsând morţii în odihna lor de veci, Şi din florile vieţii să aleagă şi s-adune În nepieritorul fagur adevăr şi-nţelepciune! Câte nu-s de scris pe lume! Câte drame mişcătoare

Nu se pierd nepovestite, în năprasnica vâltoare A torentelor vieţii! Câţi eroi, lipsiţi de slavă, Nu dispar în lupta asta nesfârşită şi grozavă! Şi, sub vijelia soartei, câte inimi asuprite, Câţi martiri pe cari vremea şi uitarea îi înghite!

Şi când lumea asta toată e o veşnică mişcare, Unde cea mai mică forţă împlineşte o chemare, Şi când vezi pe-ai tăi cum sufăr, cum se zbuciumă şi luptă În campania aceasta mare şi neîntreruptă, Tu, departe de primejdii, razna ca un dezertor, Să arunci celor ce-aşteaptă de la tine-un ajutor, Jalea şi descurajarea cântecului tău amar, Şi să-ţi cheltuieşti puterea celui mai de seamă dar, Ca să-i faci mai răi pe oameni, şi mai sceptici, şi mai trişti? Asta vi-i chemarea sfântă de profeţi şi de artişti?... Unde ni-s entuziaştii, visătorii, trubadurii, Să ne cânte rostul lumii şi splendorile naturii? Unde ni-s sămănătorii generoaselor cuvinte, Magii ocrotiţi de stele, mergătorii înainte, Sub credinţele sfărâmate şi sub pravilele şterse Îngropând vechea durere, cu-al lor cântec să reverse Peste inimile noastre mângâiere şi iubire, Şi cuvântul lor profetic, inspirata lor privire, Valurile de-ntuneric despicându-le în două, Splendidă-naintea noastră să ne-arate-o lume nouă!